Proiectarea construcțiilor de orice natură, presupune conformarea unui sistem structural care să îndeplinească toate cerințele impuse de conceptul clădirii, formulat cu precădere de beneficiar și arhitect, într-o manieră care să asigure un comportament structural optim la toți factorii ce acționează asupra acesteia – încărcări provenite din activitatea seismică, încărcări din vânt, zăpadă, diferite procese tehnologice, activități umane, etc.
Așadar, înțelegerea solidă a tuturor fenomenelor complexe fizice și mecanice ce au loc în material, în element și în structura per ansamblu și posibilitatea simulării și cuantificării acestor fenomene prin ecuații matematice precise, reprezintă o provocare remarcabilă pentru inginerul structurist. Prin urmare, se pune problema folosirii unui minim de material, într-o formă eficientă și candenta structurală optimă, pentru a satisface condiția de siguranță (formulată în normele legale, fișe tehnice ale produselor, etc.) împreună cu toate cerințele de funcțiune ale structurii și impact estetic.
